“Rusul e doar un chinez ratat.” — Céline au pays des Soviets

“Rusul e doar un chinez ratat.” Numai Céline putea scoate așa o definiție.

În anii 1930, Céline este o vedetă literară în URSS… «Călătorie la capătul nopții» (Voyage au bout de la nuit), cartea care a făcut pentru literatura franceză ce a făcut «Ulysses» al lui Joyce pentru engleză, spărgând toate canoanele limbii, a fost publicată de sovietici ca fiind un exemplu violent de literatură proletară și anti-capitalistă în Franța, când de fapt Céline își exprimă acolo doar dezgustul profund pentru cotloanele ticăloase ale sufletului uman.

Céline merge în 1936 în URSS ("pe banii mei, ei încă îmi mai datorează 2.000 de ruble, suma e acolo, în contul meu de la librăria lor de Stat!...") și se întoarce profund dezamăgit ("Am dormit la Hôtel de l'Europe, două stele, gândaci, scolopendre peste tot... și doar camera costa, când fac schimbul: două sute cincizeci de franci pe zi!"). Deși publică un scurt pamflet (Mea Culpa) în care explică de ce s-a vindecat de orice iluzie vizavi de URSS, e acuzat de comunism. Iată ce le răspunde el criticilor, într-un fragment din acel cumplit manifest antisemit din 1937 («Fleacuri pentru un măcel», Bagatelles pour un massacre, niciodată reeditat în Franța și text rămas foarte puțin cunoscut).

Am pus iar un fragment, pe blog, Patron și Substack (de luni încolo totul va fi cu plată)…

„Céline au pays des Soviets”

Nu m-am dus în Rusia pe cheltuiala altora!... Ca un ministru, ambasador, pelerin, vândut, critic de artă, ci am plătit totul din buzunarul meu... din puținii mei bani câștigați cu trudă, am plătit tot: hotel, taxiuri, călătorii, traducător, mâncare, băutură… Totul!... Am cheltuit o avere în ruble... ca să examinez totul în largul meu… n-am ezitat la cheltuială… Și-apoi sovieticii sunt cei care încă îmi datorează bani... Să se afle asta!... Dacă interesează pe cineva. Eu nu le datorez nici un ban!... nici o favoare! nici o cafea!…

Am plătit pentru tot, în întregime, totul mult mai scump decât orice client de „Inturist”... n-am acceptat nimic. Am încă mentalitatea unui muncitor de dinainte de război… Nu e stilul meu să mă plâng când sunt îndatorat undeva... E tocmai dimpotrivă... eu sunt întotdeauna creditorul... cu actele cuvenite... pentru drepturile mele de autor... și nici o traducere făcută de-a moaca… să nu confundăm!... Ei încă îmi mai datorează 2.000 de ruble, suma e acolo, în contul meu de la librăria lor de Stat!... Nu i-am trimis o telegramă, când am plecat, marelui Ghid Stalin ca să-l felicit, să-l îmbrățișez, n-am sforăit în vreun tren special... Am călătorit ca toată lumea, ba chiar mult mai liber, deoarece plăteam totul, încetul cu încetul... De dimineață până la miezul nopții, peste tot am fost însoțit de o traducătoare (de la poliție). Am plătit-o tarif complet... Era și foarte drăguță, o chema Nathalie, o blondă frumoasă, zău, credeți-mă, înflăcărată și vibrând de comunism, făcând prozelitism de mă sufoca, mereu acolo... Complet serioasă, apropo... nu vă gândiți la altceva!... și sub pază! Dumnezeule!…

Am dormit la Hôtel de l'Europe, două stele, gândaci, scolopendre peste tot... nu spun asta ca să fac o dramă... sigur că am văzut și mai rău... dar totuși nici măcar nu era „clean”... și doar camera costa, când fac schimbul: două sute cincizeci de franci pe zi! Am mers la sovietici netrimis de vreun ziar sau firmă, de nici un partid, nici un editor, nicio poliție, complet pe socoteala mea, doar din curiozitate... Hai să repetăm!... sunt curat ca aurul!... Nathalie mă părăsea întotdeauna în jurul miezului nopții, așa... Atunci eram liber... De multe ori m-am plimbat, rătăcindu-mă, după plecarea ei, mergând la întâmplare... am mers după oameni... curios de toate colțurile orașului... Am intrat la întâmplare pe la oameni, în blocuri, pe la etaje... pe la necunoscuți totali. M-am trezit cu harta mea prin suburbii ciudate... la primele ore ale dimineții... Nimeni nu m-a adus niciodată înapoi... nu sunt un copil... Sunt foarte familiarizat cu toate polițiile din lume… Mi-aș fi dat seama dacă cineva mă urmărea... Așa că puteam să discut, să fac pe observatorul, reporter imparțial... Dar dacă m-aș pune să vorbesc, vreo douăzeci de oameni ar fi executați...

Când zic: totul este dezgustător în țara aceea malefică, puteți să mă credeți fără să vă tai factură...

Mizeria rusească, pe care am văzut-o limpede, nu e ceva imaginabil, este asiatică, dostoievskiană, un infern mucegăit, cu heringi în saramură, castraveți și delațiune... Rusul e un temnicer înnăscut, un chinez ratat, torționar, evreul îl încadrează perfect. Rebuturi din Asia, deșeuri din Africa... Sunt făcuți să se pună împreună... Este cea mai frumoasă împerechere ieșită din infern... nu mă jenez s-o spun, după o săptămână de plimbări, îmi formasem deja opinia... Nathalie, a încercat, era de datoria ei, să mă facă să-mi schimb părerea, să mă îndoctrineze cu blândețe... și apoi s-a supărat... când mi-a văzut rezistența... Dar asta n-a schimbat absolut nimic... Am repetat-o tuturor în Leningrad, în jurul meu, tuturor rușilor care mi-au vorbit despre asta, tuturor turiștilor că e o țară atroce, că și porcii ar suferi să trăiască în așa excremente...

În „Tintin în țara Sovietelor” (1929), personajul Tintin descoperă sursa fumului și a hărmălaiei potemkiniene care ieșeau din fabricile sovietice, la Moscova: foc de paie și ciocane pe tablă în spatele decorului… Iată însă cum descrie Céline, care spre deosebire de Hergé, creatorul lui Tintin, a vizitat Rusia (1936), tentativa de îndoctrinare, în Leningrad, de către autoritățile locale și Partid, a marinarilor francezi de pe pachebotul Columbia, care acostase acolo:

***

Céline: --

«Sovieticii s-au ostenit să facă totul pentru echipaj, așa cum se procedează… În câteva ore, s-a ajuns până la a aduce acești „frați de clasă socială”, rătăciți prin „dormitorii” burgheze, la temperatura entuziasmului... la strigătul „Sovietele peste tot!” Trebuia doar pregătit totul în mare grabă! pentru a-i face să admire în timpul celor câtorva ore de escală... tot ceea ce orașul și Regimul oferă mai revelator, mai emoționant pentru inimile proletare. Autocar... tur... întoarcere... biserici... vizite, iar vizite... re-autocar… îndoctrinare peste tot… discursuri... păpică în sfârșit... La fabrica de telefoane, pelerinii sunt amețiți de o avalanșă de explicații tehnice.. “sunatul la cap prin detalii" face parte din frumosul program... În sfârșit, odată vizita încheiată, întâlnire cu directorul.

Pe scurt, directorul bodogănește allegro, traducerea e asigurată de interpretul-polițist-ghid evreu... „Ați văzut, dragi tovarăși, parcurgând atelierele noastre, că toți tovarășii noștri muncitori lucrează aici cu mare mulțumire, fericire, entuziasm și siguranță”, „Mult heirup!'' Aceștia nu sunt sclavi suprasolicitați și înfricoșați ca în uzinele voastre din Occident! Aici toți, muncitori, ingineri, maiștri, directori, toți egali, toți contribuie cu entuziasm și egalitate perfectă la construirea socialismului mondial... la aceeași operă de emancipare internațională!... etc!... etc! ... Pentru a conchide, tovarăși, dacă vreunul dintre dumneavoastră dorește să-i pună o întrebare tovarășului director, el

va fi foarte bucuros să vă răspundă cu toată sinceritatea.”

Un membru al echipajului francez:

– Întrebați-l pe tovarășul director cât câștigă în medie un muncitor în fabrica lui?

– De la 200 la 300 de ruble pe lună (o pereche de pantofi costă 250 de ruble, locuința 90... etc., etc…).

Un alt marinar chițibușar:

– Și tovarășul director cât câștigă pe lună?..

Puțină jenă... discuții între ei... șoapte între colegul director și tovarășul traducător…

Directorul (în rusă):

-- Hai! bun!... spuneți-i 1.500 de ruble…

Traducătorul:

– Directorul vă transmite că el câștigă 1.200 de ruble pe lună.

Apoi continuă, bâlbâindu-se, entuziasmat și încețător:

– Dar iată, vedeți, tovarăși, muncitorul se bucură aici de avantaje enorme, v-am arătat, muncitorii nu sunt deloc ca la voi, legați ca să facă mereu cea mai grea muncă... ei fac doar pentru o perioadă munci inferioare! apoi urcă! și tot urcă! Ascensiune pe toată scara! oricare din tovarășii muncitori poate deveni director! toți!…

Directorul (puțin nervos):

– Spuneți-le că și eu am fost muncitor…

Traducătorul (supralicitând):

– Directorul vă transmite că și el a fost odinioară marinar! ca voi!…

.***

Din «Bagatelles pour un massacre» / «Fleacuri pentru un măcel», violentul pamflet al lui Céline, niciodată republicat în Franța din 1937 încoace și text total inedit pentru majoritatea Célin-ofililor…