„Narativa” și „escaladarea...

Din nou despre siluirea limbii prin englezire abuzivă

Auzi: “narativa”!… Enfer et damnation (sau “drace”! cum ar veni pe la noi), uite că se duce și limba franceză pe apa sâmbetei, ca o perucă într-un torent!… Le “franglais” fait des dégâts. Degeaba se zbate academia franceză să evite englezismele și americănismele, ele tot intră în franceză, la fel cum otrăvesc și româna. Atâta m-am căznit și eu împotriva ororii ăsteia leneșe din româna englezită, ca să văd acum peste tot cum unii și unele chiar scriu natural și nonșalant “narativa”, calchiat din americanul “the narrative”, pentru a spune de fapt “scenariul”, “versiunea” sau “subiectul”.

Mda, degeaba ne căznim să oprim asta!… Uite, până și în franceză, unde ‘narratif” e, ca în română (că doar de la ei am luat adjectivul narativ, odată cu studiile de teorie literară și naratologia), până și în franceză, unde “narratif” e numai un adjectiv, ei bine și acolo la ei s-a strecurat monstruoasa “narativă”. Căci am văzut chiar și în Libération, ziarul stângii intelectuale pariziene, într-un articol despre mercenarii din compania rusească Wagner (Вагнер) și crimele pe care le comiteau acei neferi ruși în… Republica Centrafricană, am văzut: — “Selon le narratif officiel, l’armée centrafricaine…” etc. Adică, pe limbă corcită: “Potrivit narativei oficiale…”

NARATIVA?!... “Le NARRATIF officiel”?!... Adieu, Legiune Străină. Tiens, voilà du boudin, voilà du boudin…

Am crezut o vreme că-i glumă, că afectarea englezită e doar mimată, dar văd acum că tot mai mulți oameni, altminteri cu pretenții de ceva carte, spunând și scriind “narativa” și “narativele”.

Sigur, e leneș să vorbești așa când ai un minimum de fandoseli intelectuale. Și să nu se mai vină cu scuza că limba evoluează, pentru că asta nu-i evoluție. “Narativa” doar calchiază robotic americanul “the narrative”. Asta când pentru “the narrative” din engleza americană avem deja în românește “povestea”, “scenariul”, “discursul”, “intriga”, “acțiunea”, “pretextul mincinos”, “structura” sau “tema”, în funcție de context.

Și-am încălecat pe-o șa / Și v-am spus narativa așa.

Spaima mea escaladează…

Acestea fiind zise, să luăm un alt exemplu, căci mă întreb, cu teamă: oare verbul “a escalada” a devenit intranzitiv? Că am auzit un eurodeputat român, în plenul Parlamentului European, avertizând, în română (căci neștiutor de alte limbi), că “în Transnistria abuzurile au escaladat în mod alarmant”.

Ah, dar stai, că ăștia cu escaladarea lor vor să spună în realitatea că un pericol a crescut, sau că tensiunile s-au întețit, căci ei transpun de fapt verbul englezesc “to escalate”.

Dar și mai abitir ne va escalada nouă indignarea, la cele mai înalte cote ever. Căci mai e și asta, de te întrebi: - care ar fi problema azi cu “vreodată”?… Am zis că știu că limba evoluează, evident. Nu aduc o critică (“decât” ascunsă), dar văd că din ce în ce mai mulți oameni nu mai știu să folosească nici adverbele de timp… Un fel de infirmitate lingvistică l-a banalizat pe “ever”… Vezi si citești oameni, altminteri cu creierul intact, care nu mai știu sa-si formuleze extazul altfel decât englezit: “cel mai tare film de horror (pe) care l-am văzut ever”…

Sigur, cum spunea Proust, “greșelile de limbă de azi vor deveni regulile de mâine”, iar sec. XIX ne-a văzut limba la fel de profund modificată de franceză pe cât e azi de engleză. Azi nu mai suntem conștienți de oroarea resimțită de boierii moldoveni de atunci auzindu-si feciorii întorși de la Paris maimuțărindu-se cu “déjà”… Acum pana si țăranii zic deja, iar româna e singura limba care a preluat acest adverb din franceză…

Totuși, sper că “ever” nu ne va intra în limbă și gramatici… Ar trebui atunci împrumutat si perechea lui, cea negativă… Abia aștept să trăiesc destul ca sa scriu nevăr.